Clubul Nostru - Club montan turistic

De mult imi doream sa ajung iarasi in Muntii Latoritei iar dorinta mi s-a implinit in weekend-ul 12 - 13 iunie cand la propunerea lui Dragos am pornit spre acestia.
Astfel in formala 3+3, adica: dragos, badita si andreea intr-o masina, iar in cealalata: mihu, eu si viril am plecat vineri seara cu ceva intarziere spre satul Ciungetu (jud. Valcea) unde aveam de gand sa campam in prima seara.
Din Ciungetu am mai mers ceva cu masinile pana la un canton silvic unde era o loc de campare foarte bun si frumos, chiar pe malul raului Repedea.

A doua zi, pe la 7 jumate ne-am trezit dupa o noapte in care (probabil) toata lumea a dormit bustean in cort (sau masina - dragos) iar pe la 9 fara un pic am luat-o din loc spre Piatra Tarnovului.
Intrarea in traseu este ceva mai greu de gasit. De la locul unde a ramas masina (cantonul unde am dormit) se mai merge o bucata buna pe drumul forestier, se lasa in spate Casa Verde (un canton parasit cu ramele de la geamuri verzi) si se ia la dreapta pe poteca in sus. Pe harta cica ar mai fi fost o intrare, dar nu am gasit-o.
Dupa ce se intra in traseu, urcusul pana la stana de sub Piatra nu este marcat, dar este destul de simplu si desi sunt multe intersectii de drumuri forestiere si poteci ajungi pana la urma sus. Diferenta este in cat timp in functie de ce poteca apuci.
La urcare, am ocolit stana gandindu-ne la caini si am luat-o de-a dreptul in sus iesind la 10 minute de Piatra Tarnovului, pe care o lasam in spate.
De aici am continuat pe creasta mergand peste Tarnovul Mic spre Tarnovul Mare, prin pajisti acoperite cu flori. Muntele este acoperit de pajisti si are o panta mai domoala spre Valea Repedea si este impadurit, cu ruperi de panta abrupte inspre Valea Latoritei.
Din creasta se deschid perspective largi spre muntii ce incadreaza Tarnovul. Cel mai aproape este Capatanii (pe partea dreapta in sensul de mers, spre sud-est geografic), cu circuri galciare punctate de bujori de munte si pete de zapada, sub care padurea care a fost in trecut exploatata s-a refacut deja. Dincolo de Capatanii se zareste creasta accidentata a Builei. In jos se distinge in aval valea Latoritei, inclusiv lacurile de acumulare de la Malaia, pe langa care am trecut cu masinile in drumul spre Ciunget.
Privind in stanga in sensul de mers apar Muntii Latoritei, cu o creasta mai stancoasa si impadurita ce pleaca din Ciungetu si se transforma in culmi domoale acoperite de pajisti privind in amonte pe Valea Latoritei inspre Parang. Parangul se distinge acoperit de zapada la orizont, inchizand Valaea Latoritei, intre muntii Capatanii si cei ai Latoritei. Dupa ce am stat sa mancam ceva si sa ne mai ferim putin la umbra de soarele arzator am luat-o incet pe creasta, spre dreapta vreo 15 minute dupa care se face o coama care coboara spre dreapta la stana de vaci.
Am coborat si noi aici chiar langa jgheabul din care se adapa cu pofta o vaca. Ne-am adapat si noi cu apa din izvor, ne-am reumplut sticlele iar in timp ce Badita se mai balacea (inca) putin au aparut doi oameni de la stana, din care unul cu o pusca de padurar pe umar. I-am intrebat de ce-a mai scurta cale spre cantonul "Casa Verde" si ne-a zis... "Pai veniti cu noi ca sunt multe poteci, dar va ducem noi pe cea mai scurta". Si asfel insotiti de ghizii locali am pornit la vale.
Tot drumul, ciobanul mai batran ne-a povestit cate-n luna si in stele. De la cum l-a facut bine pe el celebrul doctor Arsenie sau bombele si tunelurile ascunse de sub Casa Poporului, la plantelor din jurul nostru - ne-a spus la ce e buna aproape fiecare buruiana sau pom din jur: feriga, steregoaia, laba ursului, larice, ciuperci si altele pe care le-am uitat deja din pacate.

Dupa aproape o ora jumatate de coborat care nici nu stim cum am ajuns in Valea Repedea, ne-am luat masinile si am plecat spre Ciungetu si de aici spre lacul Petrimanu pentru a campa in zona, a doua zi dorind sa facem un traseu spre lacul Iezerul Latoritei. Dupa un drum lung si plin de gropi am ajuns la Petrimanu dar am mai urcat vreo 3 - 4 km pana la barajul de pe Lacul Galbenu unde am gasit pe mal o zona acceptabila pentru campare. Aici, ne-am pus corturile, am facut un foc si am admirat cerul si lacul pana tarziu in noapte cand ne-am bagat la cort. Toti, in afara de Viril... care dupa ce am intrat in cort a tinut sa stea cum mama lui l-a facut cateva minute, sub cerul instelat.

Dimineata, Dragos, probabil trezit de soarele ce batea in masina parcata la gura barajului sau mai stiu eu de ce, s-a gandit sa ne trezeasca si pe noi cu vreo ora mai devreme... pe la 6.45.
Dupa ce trage vreun sfert de ora de noi sa iesim din cord scoatem in sfarsit capu si incepem sa mancam si sa ne strangem bagajele. Toti... in afara de Viril care nu mai vroia sa iasa din cort. Cand noi ceilalti aproape terminasem de strans si corturi vine Dragos foarte agitat de la masina ca cica a intalnit 3 oameni care vor sa faca acelasi traseu ca noi si care stiu foarte bine traseul (care ce-i drept era nemarcat si putea pune probleme serioase de orientare). Grabiti de el, reusim sa ne punem in miscare si sa ducem calabalacul la masina si sa o luam din loc incercand sa ii prindem din urma.
De la baraj am urmat in continuare drumul forestier in sus, pe langa lac, pana am ajuns la traversarea unui rau (probabil Latorita de Jos - Urdele). Aici i-am gasit si pe cei trei despre care ne povestise Dragos. Un domn mai in varsta (vreo 65 de ani), inca unul ceva mai tanar si o doamna. Acestia din urma vorbeau cu accent maghiar si am aflat ulterior ca erau din Targu Secuiesc. Cel mai in varsta era numit de catre ceilalti Dom' Profesor. Acestia il asteptau pe un alt prieten de-al lor, Doctorul, care nu a vrut sa se descalte si care cica o luase pe rau in sus sa caute o alta trecere sau o podisca.
La aceasta trecere de rau, facem descaltarea de bocanci si il traversam, mai putin Dragos, care reuseste sa alunece chiar pe ultima piatra inainte de malul pe care trebui sa ajungem si ia apa la incaltari... Hmm... apa destul de rece. Neplacut. Doar Badita este incantat de apa si o gaseste acceptabila.
Pe malul celalalt, dom' profesor ne filmeaza si se amuza de grimasele noastre la traversare.

Poteca continua in susul raului Latorita, dar este intersectata de diverse alte poteci si drumuri forestiere. Ca idee se tine raul, ocolindu-se zonele prea abrute mai pe sus. Dom' Profesor se mai oprea din cand in cand si striga dupa misteriosul personaj Doctorul, dar acesta tot nu aparea. Pana la urma au ajuns la concluzia ca probabil ca iesise cumva in fata noastra si probabil ca il vom prinde din urma sau il gasim la cascada.

Noi urmam in continuare poteca care mai trece uneori de o parte si de alta a raului, iar la un moment dat face usor stanga si iar raul o ia in dreapta. Noi am tinut-o tot spre stanga, urmand raul deoarece doream sa ajungem la Cascada Moara Dracilor. Am ajuns la aceasta dupa ce am coborat iarasi pe malul raului pe niste stanci de vreo 2 metri. La cascada am facut un popas mai lung pentru poze si balacit in apa. Odihniti si incantati ne intoarcem vreo 20 de metri pe poteca pe care venisem dupa care o luam brusc in sus pe o alta poteca urcand accentuat si se intrand in Rezervatia Naturala Iezerul Latoritei. Lacul cu acelasi nume apare brusc in fata noastra intr-o poiana larga, cu sol de turbarie (ca un burete din care mustea apa cand paseai). intre stanci si brazi. Acest lac este lacul glaciar la cea mai joasa altitudine din Romania (in jur de 1500 m). Dupa ce stam si admiram lacul cateva minute, il ocolim prin dreapta continundu-ne traseul spre al doilea lac din rezervatie, Lacul Violeta. Dom' profesor ne-a spus de ce se numeste astfel acest lac, dar nu o sa scriu aici :)

Dupa ce ocolim lacul Violeta prin stanga, abandonam ideea de poteca si o luam spre dreapta urcand caldarea in care se afla lacul si coboram spre raul Latorita, pe malul caruia gasim Piatra cu Gauri. O piatra cu o structura foarte interesanta. De aici incepem sa coboram raul Latorita si sa il tot traversam, cand pe stanga cand pe dreapta, in functie de cat de accidentat era terenul. Pana la urma raul ramane in dreapta noastra iar poteca incepe sa urce tot mai sus, cu cat malul devine mai abrupt.

De la Piatra cu Gauri pana la punctul in care i-am prin din urma pe Dom' Profesor si grupul lui am mai facut aproape doua ore.

La ultima trecere prin rau, pentru a reveni in drumul forestier care duce la barajul unde lasasem masina, eu am renuntat sa ma mai descalt racorindu-ma putin la picioare. Dupa 10 minute eram la masini, ne punem incaltari uscate si pornim spre Petrimanu fara sa il fi vazut pe Doctorul care tot revenea in discutiile dintre cei trei.

La Petrimanu ne luam la revedere de la cei trei si pornim spre Bucuresti incantati de unul dintre cele mai frumoase trasee pe care le facuseram.

La final, tin sa ii multumesc lui Dom' Profesor, pe numele sau Gheorghe Sporis, care a fost ghidul nostru in acest traseu si fara de care orientarea ar fi fost cel putin dificila.
Aici se pot vedea pozele lui Dragos
 
* Textele cu italic apartin lui Dragos