Clubul Nostru - Club montan turistic

De multa vreme vroiam sa fac o tura in Iezer, in special pentru ca mai fusesem acolo de 2 ori dar de fiecare data nu reusisem sa fac toate varfurile din cauza vremii nefavorabile (furtuna si fulgere respectiv viscol). In plus, colegele mele de camera de la camin sunt din Campulung Muscel si ma invitasera sa stau cateva zile pe la ele. Am incercat sa le conving sa vina cu mine pe creasta ,dar nu am reusit si in plus ele nu aveau nici un fel de echipament, nici macar atat de necesarii bocanci. Pana la urma Razvan parea sa fie singurul amator, asa ca am hotarat sa plecam vineri seara spre Voina.

In ultima clipa s-au hotarat sa vina si Silviu si Iulia, care insa nu puteau sa plece decat sambata dimineata asa ca am amanat plecarea. Am pornit la drum pe la ora 6 si pana in Pitesti am facut mai putin de o ora fiindca autostrada era foarte libera. De la Pitesti la Campulung insa drumul a durat destul de mult, dintr-o localitate intrandu-se in alta. In sfarsit cand am ajuns la Voina vremea parea sa tina cu noi. Am hotarat sa mergem pe traseul denumit Jepi deorece era cel mai scurt (aproximativ 3 ore pana la Refugiul Iezer) iar pe celelalte 2 trasee mai fusesem. Am mers foarte putin pe un drum forestier, apoi am traversat raul si ne-am lasat pacaliti de o sageata de pe un copac care arata in sus si am inceput sa urcam in cautarea altui marcaj. Inaintarea printre copacii proaspat daramati de furtuna si prin pamantul alunecos nu a fost deloc usoara si nici utila, caci nimic nu semana a poteca si nu se vedea nici urma de marcaj. I-am lasat pe Silviu si Razvan sa caute marcajul si cand l-au gasit , am constatat cu neplacere ca era mult in jos si urma o banala poteca care nici nu urca prea mult si pe care treceau veseli niste pantofari. Ofticati si plini de noroi, am coborat si am inceput sa mergem repede, in scurt timp trecand de grupul galagios. Dupa un timp, am ajuns intr-o padure daramata de unde se putea vedea creasta acoperita in partile mai joase de tufe de jnepenis. Curand am ajuns si noi in sectorul de jnepeni, moment in care deja Razvan era cu o jumatate de ora in fata mea, iar eu cu o jumatate de ora in fata lui Silviu si Iulia. Cand am ajuns la refugiu, Razvan dormea intins pe izopren si nu a fost prea incantat atunci cand l-am trezit. Am facut un popas mai lung ca sa ii asteptam pe Silviu si Iulia, iar atunci cand au aparut popasul s-a prelungit cu o pauza de masa, urmata de o scurta consultare a hartii. Razvan ne-a citit o descriere foarte pitoreasca a traseului (din cartea « Iezer - Muntii Nostri »), care ne-a amuzat parand o poveste datorita intonatiei lui si a termenilor folositi de autor. Vremea era superba asa ca am putut admira inconfundabila creasta a Pietrei Craiului. Dupa obisnuitele poze la Lacul Iezer, eu si Razvan am urmat traseul si am urcat in creasta pe la Crucea Ateneului, in timp ce Silviu si Iulia au preferat sa scurteze traseul si sa urce din caldare inspre Varful Iezer, urmand sa ne intalnim in saua de dinainte de acesta. Am ajuns in acelasi timp, ei preferand sa mearga mai incet. Am trecut pe langa Iezerul Mare urmand banda rosie si am ajuns la Varful Rosu (2469m), cel mai inalt din Muntii Iezer Papusa, unde ne-am oprit pentru poza de grup. Cand am trecut de Varful Piscanu si am ajuns in Curmatura Batranei, obositi de trezirea la 5 si de drumul cu masina am hotarat sa punem corturile desi sorele mai avea vreo 2 ore pana sa apuna si nu ajunsesem inca la Izvorul din Plai, unde ne gandisem initial sa punem tabara. A doua zi nu prea ne-am grabit sa ne trezim si nici cu stransul cortului, asa ca am plecat abia pe la 10. Dupa varful Batrana am gasit Izvorul din Plai (la inceputul traseului marcat triunghi rosu ce coboara pe Plaiul lui Patru) si ne-am aprovizionat cu apa. Pe traseu ne-am intalnit cu un cioban care a cerut tigari. Razvan s-a aratat generos si i-a dat vreo 10 iar rasplata nu a intarziat sa apara: ciobanul ne-a explicat unde e stana lui si a zis ca putem sa mergem sa luam cata branza vrem. Am facut si cateva poze cu ciobanul si cainii lui iar acesta ne-a rugat sa i le trimitem. Cand am avut proasta inspiratie sa-l intreb daca are e-mail m-a intrebat mirat ‘i-ce?’ spre amuzamentul celorlalti. Nici de marcaje se pare ca nu auzise dar ne-a sfatuit sa urmam ‘tevile alea’. Dupa vreo 15 minunte am zarit stana de care ne vorbise dar deoarece era de coborat vreo 15 minute pana la ea am hotarat sa se duca numai Razvan si Silviu. S-au intors nu foarte incantati de ceea ce vazusera. In noaptea precedenta stana fusese atacata de urs si peste tot se puteau vedea urmele masacrului: miei sfartecati, organe si sange. Branza era tinuta intr-un sac de nailon si avea un miros puternic iar culoarea era departe de albul branzei pe care o mancam in Bucuresti. Razvan injura mereu ca trebuie sa care asa ceva in rucsac si nici macar eu care eram mare amatoare de branza nu eram prea entuziasta. Cand am ajuns in Campulung la prietenele mele, acestea s-au amuzat cand le-am zis ca nu are o culoare tocmai alba si mi-au explicat ca asa trebuie sa arate branza de burduf. Nu s-au inselat si mi-au pregatit un bulz pe cinste cu branza adusa.
In caldarea de langa Spintecatura Papusii am putu zari si un petic de zapada, iar de pe Varful Papusa am admirat Fagarasul, Piatra Craiului, Lacul Rausor si Pecineagu, unde petrecusem pe cinste de ziua lui Ciuli. Am facut si o pauza de masa si am fost ajunsi de Nicu si Vasi, pe care ii intalnisem cu o zi inainte la refugiu, unde si dormisera dar fusesera mult mai matinali ca noi. Am hotarat sa coboram impreuna spre Cabana Cuca, iar ei au fost foarte de treaba si au promis ca ii duc spre Bucuresti pe Razvan, Silviu si Iulia cu masina lor, eu urmand sa raman la Campulung. La Cuca ne-a intampinat cabanierul, care si-a amintit de numerosul grup de constanteni ce campase langa cabana acum 2 ani. Fiind deja tarziu, am pornit spre Voina sa ne recuperam masinile si astfel s-a incheiat tura noastra in Iezer, o tura cu vreme de invidiat (pentru mine a treia oara a fost cu noroc).